Da, stiu ca-s in urma cu urarea, multumesc. Si da, stiu ca n-am mai postat de o gramada de timp (nici nu vreau sa calculez). De ce? Pentru ca in cateva saptamani viata mea s-a schimbat la 180 de grade, ca apoi sa revina la forma si structura initiala. Ca am trait in cateva saptamani lucruri pe care nu le-am mai trait in viata mea pana acum si care m-au coplestit.

In seara asta o persoana foarte importanta pentru mine are status pe messenger cu “13 days till my bitch will be back home”. Este cea mai buna prietena a mea, “my bitch”, dupa cum ne alintam.

Carmen este cea care m-a incurajat in primele saptamani, cand Bruxelles-ul mi se parea cea mai mare greseala a vietii mele. Ea imi asculta gandurile depresive si mereu avea o vorba buna pentru mine. Carmen este cea langa care nu am fost in momentul in care a avut cea mai mare nevoie de un sprijin, desi se da prea smechera si dura sa o recunoasca. Pentru ea am plans nopti de neputinta, simtind ca efectiv n-am cu ce sa o ajut. Recunosc – au fost nopti si lacrimi egoiste, pentru ca neputinta de a o ajuta ma facea pe mine inutila. Si stim cu totii ce dulce e sentimentul de a fi indispensabil afectiv cuiva.

Carmen a fost prima care a aflat cum viata mea a luat-o la vale, si apoi la deal, ca in final sa revina la vale in ultimele saptamani. Ea a inteles exact in ce vartej emotional m-am aruncat si cat de bulversant a fost totul. Mi-a tras un sut in fund cand imi pierdeam mintile si m-a ajutat sa revin cu picioarele pe pamant. M-a ascultat de fiecare data cand clacam (de doua-trei ori pe seara) si mereu avea ceva rational si concret de zis, nu bla-bla-uri fara noima, doar ca sa-mi arate ca-i acolo pentru mine.

Carmen este cea mai desteapta tipa pe care o cunosc si m-a tras mult in sus. O invidiez la modul cel mai sincer cu putinta – pentru ca are o putere de autocontrol incredibila si pentru ca stie sa fie om in acelasi timp. Pentru ca intelege ca a fi strong nu inseamna a fi rece si superior, ba dimpotriva.

Multumesc, Carmen.