Romanie, pazea! Vin acasa. Si las in urma atat de multe incat imi dau lacrimile. Banuiesc ca asa este normal, totusi.

Anna a plecat ieri, asa ca am o stare din aia de om lasat singur pe lume. I-am facut cu mana cand se indeparta si am fluturat o batista folosita de ea, ca asa ii promisesem si doar atat am avut la indemna.

Azi le vad pe fete ultima data (ba nu, c-o sa ne vizitam, c-o fi si-o pati…), termin bagajul si fac curat. Eliberez zona. Urmatorul la rand. Sper sa se prinda repede cum e cu usa de la baie, cu robinetul de apa calda si cu fumatul pe terasa. Le-as lasa scris pe un biletel galben, undeva sub saltea, pe care sa-l gaseasca cineva care sa il citeasca cu maini tremurande, simtind ca soarta a unit doi oameni care nu s-au vazut niciodata.

Las in urma o floare roz pe care mama zice sa n-o car pe avion. Nici n-o s-o arunc, o s-o las pe birou. Si cateva urme de tigara pe blatul de la pervaz, dar sa nu mai spuneti la nimeni. Mai las mirosul parfumului meu in baie (nu scap de el oricat as aerisi) si poate cateva ganduri negre, pe care nu vreau sa le aduc acasa, sa-mi strice karma.

Revin cu recenzia promisa despre profii de aici (versiunea “after”, ca “before” se gaseste aici) si cu lista de lucruri faine care mi s-au intamplat acum, pe ultima suta de metri, care sa ma faca sa-mi lipseasca locul asta si mai mult.