„Erasmusă” cu dor de casă

Archive for Februarie 2008

… zise Mantog pe mess in seara asta. Doamne, si ce adevar a grait.

Acolo unde:

boy loves girl. girl loves boy back. boy gets bored. girl freaks out. boy dissapears. girl moves on.

Baiatu’ stie ce spune. Boys only love bitches.

…pe blog cautand ieri pe Google urmatoarele:

denisa 5
i think exams are necessary 1
am un test trebuie sa invat 1
i think exams give you a chance 1
erasmus scrisoare de intentie 1
burse erasmus 1
vreau sa stiu despre denisa 1
are exams necessary 1
profesorii mei 1
bursa erasmus 1

Ce deduc eu din lista de mai sus? Pai in primul rand ca este o Denisă care se googaleste destul de mult (si io fac la fel de multe ori).

Apoi mai deduc ca ajung aici oameni care chiar cauta lucruri serioase, gen info despre Erasmus, chestii despre examene si mai ales chestii din alea mai abstracte asa, de genu’ „i think exams are necessary”. Ma buseste rasu’ cand ma gandesc la ce cauta ei si peste ce dau, ca tot veni vorba de crize de identitate.

De maine gata, ma fac serioasa si nu ma mai alint pe blog stil drama queen, nu mai pun dedicatii de pe YouTube cu melodii de taiat venele iubitilor mei reali, imaginari si de prin vise, nu mai aduc ode prietenilor, nu mai bat campii despre mancarurile mele preferate, nu mai analizez aiurea fiecare cuvant care ma face pe mine sa rad/plang/ma intreb chestii. Nu mai deversez aici diferite copilarii care-mi ocupa mintea, cand ea (mintea) ar trebui sa se ocupe, spre exemplu, de tema la Genuri de Opinie, si ma intorc la documentarea pentru articolul despre Kosovo catre trebuie predat in fix 6 ore, iar io n-am dormit mai bine de 5 ore de vineri, asa, si nici timp sa imi mai intind parul cu placa nu mai am pentru ca tocmai mi-am adus aminte ca-i promisesem decanului un ghid de supravietuire haois pentru viitorii studenti Erasmus de la FJSC care se duc la Bruxelles asa ca mine acum mai bine de juma’ de an, si nu mi-i mai inchipui speriati si entuziasti asa cum eram si eu si gata!, nu ma mai apuca nostalgii aproape materne cu gandul ca sfatu’ meu despre „baiser” (o sa il gasiti in ghidu’ cu pricina, cand apare) o sa ii scoata din vreo situatie penibila asemanatoare cu cea prin care am trecut eu cand m-am facut de cacao si am sugerat ca in camera respectiva, de la chefu’ ala stil American Pie, lumea toata se f…e, fara sa imi dau seama ce enormitate scot pe gura si fara sa inteleg de ce rad toti ca prostii, nu ma mai apuc sa postez la categoria Coração si nici s-o neglijez p’aia cu „presa”, ca doar sunt studenta la jurnalism, ce naiba, ma ocup numai de prostii in loc sa fac io o analiza frumoasa a ce s-a mai scris prin presa internationala despre treaba asta cu Kosovo, ca tot am maine (in 6 ore) de predat articol si io nici nu pricep fenomenu’ in sine, d’apoi sa ma apuc sa emit si vreo opinie pe care, culmea, proful ala chiar imi cere s-o si argumentez, adica sa demonstrez ca gandesc si ca-s informata, ca asta se cere la FJSC, ca de la FJSC ies oameni pregatiti si jur ca eu chiar sunt de acord, doar am vazut sistemul belgian de invatamant si n-am priceput o iota din el, desi p’aici tot ziceam c-am inteles eu cum sta treaba, da’ tot am impresia ca la noi e mai bine, ca asa e mereu, pana si cu mancarea, tot acasa e mai buna…. Of.

Am ras in seara asta de n-am mai putut cand am vazut statusul de pe Facebook al unui amic din SUA care se afla in Romnia:

Charlie – Going back to America!! i am excited to eat some real food again!! 1h ago
Va mai amintiti postul meu despre placinta cu mere? Cred ca asa si el acum 🙂
Oricat ne-am lauda noi cu sarmalutele noastre fragede (by the way, specialitate turceasca, am invatat io la Cultura si Identitate azi), cu ciorbita noastra de burta de te lingi pe degete, cu mamaliguta aurie sau legumele noastre nepompate cu hormoni si nemodificate genetic, pentru orice om cea mai buna papa e aia de la mama lui. Chit ca mama lui e madam Panni din Ungaria sau tata Fried Chicken din Kentucky. Ca la mama acasa nu e nicio mancare de pe lume!
Si iata cum acest construct cultural de „natiune” despre care vorbiram deunazi la seminar citandu-l pe Benedict Anderson are sens chiar si pe Facebook. Si iata cum iarasi ajung sa concluzionez pe blog ca la FJSCu’ asta chiar se invata si chestii misto.

Noapte buna, Sorin…

Ia ghiciti voi ce cauta pe Google ieri cineva si a ajuns pe blogul meu? Iaca:

„barbat fac orice pentru bani”

Hm. As avea eu v’o doo sugestii, da’ ma abtin.

Am primit, de-a lungul timpului, o gramada de mailuri de la oameni care au ajuns pe blogul meu si voiau sa ii ajut cu informatii despre cum anume obtii o bursa Erasmus. Desi informatii sunt si pe site-urile facultatilor si ale universitatilor din care fac parte, ei preferau sa le fie prezentate de un „insider”. Sa fie de vina formalizarea excesiva si limbajul folosit in anunturi? Poate voiau astfel sa stabileasca si-un contact cu cineva „care-a fost acolo„. Nu stiu. Ideea este ca le-am raspuns cu drag (stiind cum am fost si eu in situatia lor), dar m-am gandit ca n-ar prinde rau sa public si aici cateva idei de baza despre ce inseamna Erasmus si ce anume trebuie facut ca sa ajungi student Erasmus…

Citește restul acestei intrări »

Mi-am facut un nou hobby lately – acela de a penetra zidurile pe care si le construiesc oamenii in jurul lor.

Am inceput cu o tanti care vindea la alimentara cu cea mai plictisita moaca pe care am vazut-o vreodata. I-am zambit, i-am urat buna ziua, apoi am rugat-o gales sa imi dea tigari, la final i-am urat o seara placuta. Ea nimic. Opaca. Mi-a luat Dumnezeu mintile si m-am apucat sa-mi imaginez o gramada de posibile scenarii pentru care femeia cu pricina avea moaca aia plictisita in asemenea hal. Stiu, lipsa de preocupare. Am iesit din alimentara si-am fumat o tigara cat am stat la telefon. Am uitat sa cumpar ceva si am revenit. De data asta se facuse coada, iar in fata mea un domn bine imbracat, grizonat, insa sarmant, cerea un Marlboro rosu. Vanzatoarea mea era toata un zambet, rosie in obraji, mai sa se aplece peste tejghea sa-i miroasa gulerul stimabilului. Am chicotit.

Apoi am continuat cu mama. Are ceva de la o vreme. E nervoasa, uneori melancolica. Dar clar nu e in apele ei. La ea nu trebuie sa ma zbat sa trec de zid, e suficient sa ma duc sa o iau in brate ca se relaxeaza. Si totusi simt ca n-o cunosc deloc ca femeie, ci doar ca mama.

Am trecut apoi la tata. Il ranesc uneori fara sa vreau, cum face si el cu mine. Ne asemanam perfect, mi-e ciuda sa vad asta. Si poate din cauza asta nu ne stresam sa comunicam prea mult (ceea ce regret, uneori), pentru ca stim deja ce gandeste celalalt si pare o risipa de resurse. E stupid, nu? Si totusi ne-au trebuit luni de zile de stat la distanta sa ne spunem lucruri firesti.

Toti oamenii au ziduri in jurul lor. Daca s-ar expune complet ar deveni mult prea vulnerabili. Iar noua nu ne place sa fim vulnerabili. Si mai e jocul ala de putere… Cand cineva devine interesat de zidul nostru ne simtim flatati, ne creste ego-ul si lasam mici portite. Cand se apropie prea tare avem grija sa ii dam un sut drept in bot, sa-l doara. Sa simta ca la noi, dupa zid, nu se ajunge asa usor. Suferinta valideaza valori.

Mai nasol e cand ne izbim noi de ziduri inalte si opace. Cand ni se ofera mici portite inselatoare, iar noi dam din coada trufasi si ne entuziasmam ca niste catei. De data asta resimtim, la randul nostru, niste suturi in gura teribile.

Si mai vine momentul cand intelegem ca zidurile la care batem sunt prea mari si prea dure. Si obosim sa ne tot izbim de ele, pentru ca de fiecare data ne doare putin mai rau. Atunci abandonam lupta si ramanem cu intrebarea „oare era ceva dupa zidul ala?”. Imi place sa ma intreb asta. Prefer sa ma intreb decat sa stiu ca nu era nimic.


a

Februarie 2008
L M M M V S D
« Ian   Mar »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
2526272829