Archive for ianuarie 2009
Poza 10 din folderu’ 5
Posted on: Vineri ianuarie 30 2009
- In: Campaign-ing | Party time | Romania
- 2 Comments
Cris mi-a pasat o leapsa pe care o mai primisem o data, dar tre’ sa ma conformez. Ca-n bancu’ ala… unde-i ordin, cu placere!
Iata a zecea poza din al cincilea folder din My Pictures din my precious laptop:
cu fetele
Aici sunt cu Ancuta si Alina, colegele mele de redactie scumpe si dragi, in parcul din Unirii, dupa munca. Fix inainte de Craciun, in ultima saptamana de lucru dinainte de intoarcerea acasa, la parinti, pisoi, cadouri si copilarie.
Am luat cina pe Lipscani impreuna si apoi ne-am dus sa ne luam vata pe bat. Mancasem tortelinni cu sos roze. La chioscul unde se vindea vata pe bat era o tanti putin retarda (nu fac misto, in sensul propriu al termenului) care m-a lasat sa invart eu de bat.
Ne-am distrat mult in seara aia, eram obosite si aveam crunta nevoie de salariu si de-o vacanta. Intr-un final le-am primit pe amandoua. Am ras, ne-am plans de mila, am facut bonding. Si-a fost misto.
De data asta dau mai departe leapsa asa cum mi-a venit – distorsionata. Deci.. cautati poza 10 din folderul 5 si postati povestea! Leapsa merge la Bogdan, Sandy si Nemira!
Legatura pe viata
Posted on: Miercuri ianuarie 28 2009
Cand am ajuns in Bruxelles am iubit orasul in prima secunda. Am scris despre asta. Apoi am inceput sa il urasc. M-am simtit singura, dezarmata, absolut inutila. Acum ma privesc retrospectiv cu intelegere si usor amuzament, dar pe atunci am stat saptamani intregi in soc, nu soc cultural.
Nu ieseam din casa decat pana la scoala, plangeam noaptea de dorul alor mei si al iubitului de pe-atunci, eram neajutorata ce ma credeam si nu puteam sa ies din filmul ala. Nu contau prietenii de pe mess, nici mailurile pline de sustinere ale parintilor si ale profilor. Eu ma dadeam cu curu’ de pamant ca imi era mai comod sa ma dau ranita, sa ma pierd intr-o fantezie bolnava de om uitat de toti si de toate. Cand intreceam orice masura a bunului simt imi imaginam cum as putea sa mor si sa nu se prinda nimeni o perioada, iar apoi sa se panicheze parintii. Avem un film intreg in cap, vizualizam ce-ar zice oamenii la inmormantarea mea and shit. Imi reveneam rapid, din fericire, desi e incredibil cat poa’ sa patineze mintea omului daca ii dai voie.
Socul cultural a venit mai tarziu, cand am scos nasu’ din vizuina. Cand m-a scos Anna cu forta intr-un bar care m-a oripilat, unde au sarit negri si arabi pe mine ca-s blonda si unde m-am indragostit la prima vedere de-un canadian.
Ma uit in urma si ma cert un pic. Singurul lucru care m-a salvat a fost viata mondena, de don’soara exotica din estu’ Europei, care facea deliciul gastii de soldati americani de la NATO. Ne-au primit bucurosi in grupul lor de betivi notorii si ne-au tratat ca pe printese. Ma cert ca n-aveam alta preocupare decat sa accept ca look-ul ma poate duce in centrul unor grupuri opace si exclusiviste. Si toxice, cum sunt toate lucrurile astea. Ma cert ca n-am profitat la maxim ca eram in centrul multiculturalitatii europene si ca m-am trezit prea tarziu, cand discutiile de ore-n sir cu profii si exploatarea „internationalismului” ala savuros au ramas, pentru mine, ca o singura si scurta muscatura din fructul preferat si dorit.
Ma cert ca am avut amnezie temporara si-am uitat ca-s in aceeasi tara cu institutiile europene, cu NATO, cu trei limbi oficiale si cu regim politic monarhic, ca EYP, EYF si ESU sunt acolo, la un pas de mine, ca EASA si IFJ si RSF au birou la cateva strazi de apartamentul meu mizer.
Dar a fost un pas si l-am trait cum eram eu pregatita in acel moment sa il traiesc. Maine as face-o altfel, daca chiar ar pica din cer implinirea dorintelor mele. Dar atunci, in acele clipe, asta trebuia eu sa fac – sa consum o etapa superficiala ca sa pot sa fiu pregatita pentru ceva mai mult.
Ce ma bucura este ca am recuperat rapid si am plecat cu ceva fill si pe latura spirituala/academica/profesionalo-ONGista de-acolo si cu niste lectii dureroase, invatate scurt si brutal, ca toate lectiile alea valoroase in viata.
Traian Ungureanu a inteles ce inseamna sa creezi o legatura pe viata cu un oras:
Londra e un oraş enorm, neobişnuit pentru străini dar obişnuit cu străinii, normal cu oamenii normali, foarte scump şi foarte verde. După un timp şi după ce apuci să îl deteşti, începi să te obişnuieşti. Să-i guşti corectitudinea. Să-l respecţi. Şi cu asta legătura pe viaţă e gata.
… via Academia Catavencu, intr-un interviu semnat de Eugen Istodor.
Pot inlocui „Londra” cu „Bruxelles” si-mi da tot pe-acolo la calcul. Sa fie efectul legaturii pe viata cu un oras, oricare-ar fi el?
- In: ASJC | Media | Zic eu
- 2 Comments
Spune Bitza. Azi nu corelez titlurile („promisiuni de content”, cum am invatat eu in facultate) cu mesajul textului. Azi n-am chef de reguli, azi nu mai cred ca lumea nu se poate schimba sau ca traim intr-o tara de mizerie. Azi nu mai am timp de oameni care taie aripi, nici de domoliri paterne ale celor care nu cred ca totul se poate schimba/revolutiona/transforma. Azi am iarasi 19 ani si lumea la picioare din nou, o gasca de oameni misto langa mine, care nu se tem de criza, nu-si reevalueaza bugete si nici nu-si lasa visurile pe hold pana trece perioada asta grea.
Ni se spune mult prea des:
… via Bucurenci.
Eu le raspund:
Ca tot discutam azi la o cafea cu Cris, e ca-n teoria aia cu spirala tacerii. Nu stim unii de altii, dar suntem multi. Multi, destepti, motivati si naivi. Si-avem toate ingredientele necesare. Si-acel strop de nebunie de care e nevoie ca sa iei lumea-n piept. Azi n-am chef de „eh, nu-i chiar asa…”.
Si-acum, pentru toti iubitorii lui Elvis, cu dedicatie speciala ca „se poate!”:
oamenii de la metrou
Posted on: Luni ianuarie 26 2009
- In: Coração | Romania | Zic eu
- 7 Comments
Niciodata nu mi-a placut sa merg cu metroul. Mi se pare mult mai fascinant sa vezi cladiri si oameni pe strada, nu indivizi stand pe loc, inghesuiti intr-un tub, prea aproape de tine, depasind cu mult bariera aia socially accepted de proximitate. Si totusi, de cand mi-am luat viata-n piept si m-am mutat in ghetou, merg aproape numai cu metroul. Asta pentru ca, intai, locuiesc la capatul planetei, unde bate porumbu’-n geam, si apoi pentru ca all the cute guys merg cu metroul as well.
Si merg cu metroul la trei ore fixe ale zilei. Dimineata, cand plec la munca pe la 10 fara un pic, mai tarziu decat oamenii obisnuiti, si e relativ liber. Apoi seara, pe la 7-8, cand vin de la munca direct acasa si nu ma grabesc. Si mai merg cu metroul seara tarziu, cu „ultimul metrou de noapte” (ca-n melodia aia tampita de la Andre), cand ma duc pe undeva sa lucrez/enjoy myself dupa job.
Cel mai mult imi place seara, pe la 7-8. Sunt in jurul meu oameni obositi, care nu mai zambesc, pentru ca nu le-a iesit din minte ultima sarcina nefinalizata la munca, si ii doare capul gandindu-se ca au rufe/vase de spalat acasa sau un copil cu care sa faca temele. Sunt oameni care stau pe stanga pe scarile rulante. Sunt oameni veseli, care se vede ca au dormit bine in noaptea aia. Sunt cupluri care se pupa si care se pipaie pe ascuns, crezand ca nu-i vede nimeni, si nu stiu ca eu ma uit la ei si chicotesc in gand, cu o moaca totusi serioasa si cu vreun ziar destept la subrat. Sunt femei frumoase, poate prea frumoase pentru un singur oras, si barbati nerasi, netunsi, pe care ii asteapta, totusi, o cina calda acasa. Mai vad studenti care-si citesc cursurile sau fac misto de vreun prof, sau cativa oameni care citesc carti. Sunt cei mai ponositi, de obicei. Lumea nu mai citeste in metrou. Daca am noroc si prind loc langa ei le citesc cu nesimtire peste umar si mor de oftica daca dau pagina prea repede. Pe unii ii deranjeaza. Un singur licean, o data, a pus cartea la mijloc si m-a intrebat, timid, daca am terminat si poate intoarce foaia.
Si mai sunt, toti oamenii, impartiti in doua mari categorii. Sunt cei care ies din metrou repede, o taie pe scarile rulante si eventual se opresc la supermarket, cu telefonu’-n mana, sa intrebe acasa ce mai e de cumparat sau daca-i paine la masa. Dar mai sunt si cei care ies usor, urca scarile fara sa se grabeasca, isi aprind o tigara in mers, se leagana in drum spre casa si asteapta sa se faca verde ca sa treaca, pentru ca nu-i graba. Acasa nu-i asteapta nimeni.
iRead u
Posted on: Luni ianuarie 26 2009
- In: jurnalism | Media | Zic eu
- Lasă un comentariu
Asa ca rog pe toata lumea care ajunge p’aici din intamplare (sau nu) sa isi petreaca 3 minute din timpul extrem de pretios (si chiar nu fac misto cand zic asta) sa raspunda la intrebarile mele:
Click pe cuvantul sondaj aicilea si gimme your help. Mersi frumos anticipat!
PS – m-am folosit de weekend si intr-un mod productiv, desi n-am terminat nimic din ce-mi propusesem (si uite ca am in continuare o stare de liniste si sunt inca zen, na!). Adica am facut un fel de calendar pe anu’ ce-a’nceput si am stat sa ma gandesc cate-am de facut. Numa’ la categoria ‘lucruri pe care mi le doresc io si vreau sa le fac, nu ca trebuie si totusi imi face placere sa le fac’ intra deja o tona de chestii:
– ASJC stuff
– proiectu’ cu redactiile
– EduTv
– rebonding cu tinerii jurnalisti de prin Europa
– 2 traininguri la macedoneni
– unu’ pe PR cu EYP-u’
– alte doua posibile proiecte in Latvia si Malta
– family bonding / timp de calitate cu mama si tata, unde chiar sa vorbim chestii
– cel putin 6 ore de somn pe noapte
– o revista
– uf.
Clar, nu-mi ajunge anu’.
Sambete si duminici
Posted on: Sâmbătă ianuarie 24 2009
Le iubesc. Mai ales pe sambete, cand dorm ca porcu’ pana la 3-4 dupa-amiaza (daca nu am training sau ceva), iar apoi o frec toata ziua pana ies in oras sa mai frec menta o tura, de data asta in comania unor oameni misto.
Ce e mai naspa, cum bine sublinia Bogdana Butnar pe un status pe Facebook, e ca ma trezesc mereu sambata seara (sau duminica, dupa caz), lenesa, nu vreau sa ma dau jos din pat, si moarta de foame. Si n-am mancare, evident, ca nu mananc niciodata acasa (ma hranesc exclusiv din comenzile la birou). Dar azi am facut cumparaturi si am gatit! Pentru a doua oara de cand locuiesc aici, in ghetou, la capatul Bucurestiului. In bucatarioara mea nasoala, dar a carei chirii o platesc eu si atat. E un sentiment reconfortant de independenta, desi nu e totala.
Iar acum o tai, iesim in oras!
- In: in English | Media
- 5 Comments
I’m watching right now Obama’s inauguration and I’m so amazed that it was promoted on Facebook. Brilliant idea, CNN’re even reporting about the people’s statuses on Facebook regarding the event. The browser page streaming Obama shows, on the right side, Facebook statuses updated.
I will try and focus to follow this statuses of people all over the world doing the same thing Im doing – watching Obama’s inauguration. I am curious to see how crowds behave in such overwhelmingly emotional moments and, most importantly, to analize how normal people, sitting in their couches at home (or in their chairs at the office) are reporting live about one of the history’s greatest broadcasted events.
„We have a search algorithm telling us how many people are talking about Obama on Facebook!”
… CNN says.
Update 1 – A girl (Deonna Shider) is posting on her Facebook wall something absolutely remarcable o(n the right side chat window of the CNN streaming page):
„I know it’s hard form some people to watch as history unfolds but guess what, Change has finally come!!!!!”
Update 2 – Others are getting really emotional here. This woman (LaKisha Nevels) says she’s praying for Obama’s reign! Unbelieveble how Obama has built this aura around him. Another is crying.
LaKisha Nevels is about to say a prayer for The Obama’s. A prayer of safety and guidance throughout his reign. Thank God for Change to come!
Ellen Neiman Rosenfeld is crying tears of joy!
Update 3 –People all over the world are amazed by what social networking can do and how amazingly it can connect people. It’s a fantastic voyeuristic feeling to be able to watch mass behavior!
Joyce Rimmele is watching history in the making…the Inauguration of the President of the United States from St. Gallen, Switzer.
Update 4 – Normal people can become reporters from their couch at home or desk at the office through Facebook. A guy has just posted rumors about Spielberg being there, at the inauguration:
Anderson De Gazon just saw Steven Spielberg at the Inauguration.
Update 5 -People are getting frustrated too. Apparently they would like a chat option, not only a wall inserted on the CNN streaming page where they can update their status:
Eunice Quiñones wishing that this was actually a chatroom so that I don’t have to look like a loser updating my status every 7 seconds.
Update 6 – People are making fun of CNN’s hyperaffected language 🙂 LOL.
Nick Tomlinson is worried that the CNN talking heads are running out of adjectives already. Quick, someone get them a thesaurus.
Update 7 – Ok, Spilberg is there. A second „one the spot reporter” is confirming!
James Southard is wondering why Steven Speilberg is sitting 30 ft away from the podium?
Update 8 – Ok, for sure it’s happening all over the world! Someone’s in Beijing, watching everything from there. Reporters are talking about children leaving school to attend the event. What’s different from the Chinese political type of public manifestation here? Is it just that Facebook access is allowed and people have the impression they’re free?
Steven Hill is watching the inauguration in Beijing!
Update 9 – Thank God I signed in early. People are already complaining they can’t connect to the streamer and are begging for updates from friends. I want to read news about how many CNN reporters were involved in broadcasting this and how many hours of technical preparation were needed.
Update 10 – People are showing patriotic feelings, thinking this is their duty to watch history before their eyes. Some sort of emotion is crossing people all over the world, joining them in a common state of mind. Only by using a social network simple idea. Absolutely amazing!
Christine Beany Houle is doing her patriotic duty and watching today’s historic events.
kate young is wondering how long it takes before the cnn & twitter servers crash from the sheer number of people watching & tweeting the inauguration.
Danielle Pier is terrified that some racist idiot is going to try to pull something in DC today but is hoping that the secret service ppl have it under control…
Syed-Ali Jafri is commenting on Facebook while watching the inaguration on CCN.com; this is our equivalent of huddling around the radio for Roosevelt’s fireside chats.
Sonya Franklin if everyone at the inauguration could just donate one dollar… Wish I were there to pass a hat. I’d use it for good:-).
Anne-Maree Just is thinking The entire world once had Diana, Princess of the People! Today it it receives President Barack Obama!
Topper Hull found his favorite comment…Skip Michaelson wonders what 2 million flying shoes would look like when BUsh comes out… 10:36am.
Sean Cyphers thinks that there isn’t enough bathrooms for the massive amount of people at the inauguration.
Gilbert Garcia thinks that the President looks so dignified and it is awesome!
Bob Dolan So, now there’ll be folks trying to renounce his presidency cause he messed up the words. Just watch.
In ghetou, cum ziceam.
Posted on: Sâmbătă ianuarie 17 2009
Azi am ajuns acasa de la un training pe care l-am tinut celor de la OCSE. Obosita. Si cu multa treaba de facut in continuare. Si ce aud, pe masura ce descui usa? Manele. Da. In apartamentul meu din ghetou. Colegii mei de apartament cu care nu interactionez decat la nivel de „buna”/”pa” dau chef. Si incep sa vina invitatii manelisti pe masura ce scriu.
Alina imi zice pe mess ca la ea in bloc canta unu’ la pian de ii duduie peretii. Si ca inainte avea o vecina soprana care exersa dimineata, pe care o injura alt vecin de se auzea prin toti peretii.
Tot pe mess vb cu Anca, si amandoua am ajuns la concluzia ca exista o culme a networking-ului: sa faci schimb de liste de mess cu cineva. Daca se nimereste pe blogul meu cineva care poate sa explice fenomenul, atunci e invitat sa lase un comment, ca-s tare curioasa care-i sensul.
A patra poza
Posted on: Vineri ianuarie 16 2009
Bogdan Grigore mi-a pasat o leapsa, ceea ce-mi place la nebunie. In primul rand, i love lepse. Ma fascineaza tot ce e viral, tot ce e tribal, tot ce leaga oameni, am vazut „Pay Forward” de vreo 12 ori. Pe scurt, daca-mi pasezi, o sa pasez si o sa ma obsedeze constant sa vad ce se intampla mai departe.
Bun. Leapsa spune asa:
1. Go to the 4th folder in your computer where you store your pictures.
2. Pick the 4th picture in that folder.
3. Explain the picture.
4. Tag 4 people to do the same!
Mai jos aveti a patra poza din al patrulea folder din computerul meu. N-am trisat, jur.
Eram la EYMD, adica European Youth Media Days 2008. In octombrie, anu’ trecut, la Parlamentul European / Bruxelles. Asta e un eveniment pe care il organizeaza anual reteaua de tineri jurnalisti European Youth Press (EYP), unde ASJC-u’ nostru reprezinta presa de tineret din Romania. Ce comunist suna cuvantul „tineret”!
Ma rog. In poza asta eram cu echipa de la workshop-ul de libertatea presei, alergand pe culoarele parlamentului. In fata mea e Jochen, expertul media, iar in spatele nostru, cu ecusoanele la gat, sunt participantii nostri. A fost una dintre cele mai fun zile, iar poza asta a strans cateva zeci de comment-uri pe Facebook. Ne credeam o armata de tineri jurnalisti gata sa elibereze presa de sub opresiune si deja regizam in imaginatie un film impreuna cu Andre din Portugalia, in care noi am fi fostactorii principali, o armata de super-eroi.
Nu stiu la cata lume se transmite leapsa in mod normal. Dar deocamdata dau mai departe catre Ioana, Mantzy si Radu.
un 2009 asa cum imi doresc
Posted on: Luni ianuarie 5 2009
- In: Coração | Zic eu
- 2 Comments
Mi-am facut si eu lista de obiective pentru 2009. Cum sunt foarte personale multe dintre ele, am selectat cateva pe care sa pot sa le trantesc aici, in vazu’ lumii. Asadar:
– vreau sa invat sa imi dozez timpul si sa dorm cel putin 6 ore pe noapte, sa fiu mai atenta cu sanatatea mea
– vreau sa devin mai consecventa si sa nu mai las lucruri neterminate
– vreau sa invat sa spun „nu”
– vreau sa am mai multa grija de oamenii la care tin si sa indraznesc sa le spun mai des cat inseamna pentru mine
– vreau sa petrec mai mult timp acasa si sa imi dea al’ de sus zile cat sa pot sa multumesc familiei pentru cate a facut/face/va face pentru mine
– vreau sa am o planta pe care sa n-o ucid
"Erasmusă" cu dor de casă 
Se discuta…