„Erasmusă” cu dor de casă

Am primit si eu de ceva vreme o leapsa de la Phoebs. Nu am avut timp de nimic, dar o preiau acum:

Sunt Deni

Mi-as dori … mmm … clatite!

Nu-mi plac noptile reci, noptile de munca, alarma de la ceas, oamenii care nu vad in mine decat o blonda

Orice ai crede despre mine, sunt la fel ca tine. In toate privintele. Mi-ar placea sa pornim orice conversatie de la premisa asta.

Nu uit ca datorez lucruri. N-o sa uit niciodata cui trebuie sa ii multumesc pentru ceva, chiar daca uneori nu sunt in stare sa verbalizez asta.

Nu pot sa ma deschid daca nu mi te-ai deschis tu primul/a.

Pot sa trec peste absolut orice si sper sa nu am ocazia sa o demonstrez.

Urasc sa devin adult pe zi ce trece.

Imi plac tigara de dimineata, ceaiul de fructe de padure, modul in care ma trezeste mama, Bijou, s-ascult o melodie preferata pana o ‘consum’ si trec la urmatoarea, sa povestesc despre idei cu oameni destepti, zambetul si umerii lui in lumina aia, de atunci.

Joc teatru mai mereu. In fiecare zi din viata mea.

Putini oameni au ajuns in sufletul meu. Majoritatea si-au facut numarul si au plecat spre suflete noi. E un fel de ciclu natural.

Pregatesc o viata de adult responsabil, dar n-o-ncep niciodata.

Imi place cand bem bere pe terase si n-avem deadline. Si nastem idei geniale. Si schimbam lumea.

Nu suport agresivitatea si promisiunile netinute.

Apreciez acel ‘ce mai faci’ sincer. sinceritatea si munca – de orice fel.

As vrea un colt al meu, unde sa fie intotdeauna liniste.

Ma tem de oamenii care se-apropie prea tare, prea repede. De inaltimi. De pisici negre. De telefonul de dimineata, cand n-am auzit alarma si deja trebuia sa fiu la job. De vocea tatalui meu cand se enerveaza.

Imi pare rau ca nu sunt mai iertatoare.

Aud melodia aia de atunci. In fiecare zi. Si n-am curaj sa mai trec prin fata pe la Subway fara sa ma tin strans de pachetul de tigari, cu mana-n buzunar.

Vad cateodata logica acolo unde e feeling. Si invers. Si asta ma indeparteaza mult de oamenii cu care discut.

Nu imi place de mine cand uit sa fiu toleranta, cand uit sa spun multumesc, cand gasesc vinovati pentru greselile mele si, constienta de asta, ii persecutez in mintea mea pana imi stric relatiile cu ei. Cand mint, si-o fac des, cand nu raspund la telefon pentru ca nu vreau sa fiu disponibila pentru nimeni, cand dau lectii si-apoi tot eu gresesc acolo unde i-am judecat aspru pe ceilalti.

Rar gatesc, ma uit la televizor, spun multumesc.

Pastrez in minte figurile oamenilor din ultima clipa in care ne-am vazut si ma chinui cu imaginile astea ani de-a randul.

Nu sunt multumita cand nu imi iese ceva perfect pentru ca n-am reusit sa ma dedic 100% acelui lucru.

Sunt confuza intotdeauna, in fiecare zi din viata mea, in fata fiecarei alegeri. Orice impresie as lasa.

Ar trebui sa aplic mai mult la mine lectiile pe care le dau altora, sa nu mai uit marile mele visuri nici macar cand fac un tabel in Excel, sa invat mai repede sa fiu 100% in locul in care sunt.

Am nevoie de timp….

Dau mai departe leapsa lui Radu si lui Bogdan Fechita din ASJC Romania.