„Erasmusă” cu dor de casă

Când naiba ne-am făcut adulți?

Posted on: Luni mai 18 2009

Azi am chef să scriu cu diacritice. Nu e ciudat, amuzant și poate chiar trist cum ridiculizăm ceea ce au alții și ne dorim și noi, dar n-am admite nici în ruptul capului?

Azi am venit cu trenul din Brașov, de-acasă, și am citit mult. Am terminat pe nerăsuflate Craii de Curtea Veche și am recitit trei povestiri din Nostalgia lui Cărtărescu, cele care mi-au fermecat adolescența din Șaguna, când, la orele de mate, care nu mă fascinau decât pentru analiza asupra propriului dezinteres față de cifre, le citeam încet, cu atenție, silabisind fiecare cuvânt ca să le surprind înțelesul. Azi mă scârbește Cărtărescu, care pupă-ntr-un dos astăzi, iar mâine scuipă, ca orice scriitor care vrea să-și depășească condiția și se apucă de scris editoriale despre politică pe la ziar. Dar odată fascinată de el, mi-a câștigat un locșor în suflet pe care i-l respect.

Oamenii se căsătoresc. Weekendul ăsta Anna Sulewska, la un moment dat peste ceva vreme Carmen, în vară Oana, o bună prietenă din liceu. Poate cea mai bună. Și îi privesc ușor îngrijorată, văzând că fac lucrurile în ordinea firească, impusă de tradiție, de societate, de ceea ce așteaptă familiile lor. Și fiecare dintre ele o face pentru că-și dorește sincer asta, confirmând încă o dată că ordinea naturală a lucrurilor este, probabil, cea mai bună. Și aici nu stiu eu cum să mă împac cu situația.

Amintindu-mi de lipsa totală de interes pentru matematică din liceu și de curiozitatea pe care o manifestam atunci față de propriul dezinteres, pe care trebuia să mi-l analizez cu grijă și obsesie ca să îl înțeleg, m-am trezit că fac lista pierderilor recente din viața mea. Nu știu de ce am ajuns cu gândul aici în vecinătatea manelistei care scuipa semințe și se scărpina sub unghii cu breteaua de la ceasul de aur, povestind la fel ca orice femeie cât își iubește bărbatul care o protejează (și-atunci mi-am amintit cât de puțin diferite sunt femeile, indiferent de clasa socială, educație sau look).

Întâi mi-am pierdut credința. Nu știu nici acum când și cum s-a-ntâmplat, dar m-am trezit ca, de la închinat senină prin dreptul bisericilor, cu un vag sentiment de liniște și un zâmbet sincer pe față, am ajuns să mi se ridice părul din cap de repulsie când am văzut studii de teologie răsfoite de un student puber în compartiment cu mine. De la un optimism debordant și naiv cum că, orice-ar fi, cineva are grijă acolo sus ca totul să se înscrie într-o ordine, la revoltă și certă cu (către) tata că, dintr-o dată, după ani de încrâncenare împotriva popilor, își face cruce la biserici. M-au dus la înviere și-am simțit că merg doar ca să-mi mulțumesc părinții, ca să petrec timp cu ei oriunde ar fi fost, ca să evit o lungă discuție despre refuzul meu de a face o paradă ieftină și a participa la o manifestație în care nu cred, ca să evit îngrijorarea pentru mine pe care le-o citesc în ochi de fiecare dată când îmi fac cunoscute, cu ezitare, opiniile.

Nu mai suport să-aud oameni care-mi spun că domnul le vede pe toate, nu mai suport să aud expresii precum ”așa să dea dumnezeu”, pun etichete de oi pe tot poporul ieșit duminica de la slujbă și sar cu silă peste știrile care vorbesc despre biserici sau popi. Înainte distingeam clar între credință și biserică și nu disprețuiam decât instituția, cumva cu un fel de admirație pentru modul în care a reușit să manipuleze popoare. Acum sunt toate într-o oală și le resping inexplicabil și, mai rău, nu mai simt nevoia să analizez de ce, să îmi ofer singură răspunsuri.

Apoi mi-am pierdut răbdarea. Înainte (înainte de ce?…) aș fi putut sta ore-n șir să dezbat idei, să povestesc și, mai ales, să ascult. Aș fi început lucrurile cu începutul, în ordinea firească, și le-aș fi terminat cu sfârșitul. Avea totul o orânduială aproape mitică, ce dădea sens și stabilitate vieții mele. Acum gândesc, muncesc și mă comport haotic. Nu mai impresionez, cum mă obișnuisem, ci doar șochez uneori în mod straniu. Citesc în priviri că e ceva fucked up în logica mea și, cel mai rău, mă lasă rece. Nu mai am nervi să stau s-ascult păreri și demontez din două vorbe orice nu este genial.

Mă mai fascinează doar poveștile oamenilor, dramele lor sufletești, tristețile și, mai ales, poveștile halucinante din trecutul lor. Am devenit un fel de addict care se hrănește cu telenovelele altora și găsesc mereu timp să fac terapie cu câte cineva, indiferent dacă la un suc, la telefon, pe chat sau în intimitatea unei nopți târzii. Și, în afară de consemnarea aproape literară pe care o fac în memorie, pe care nu ezit să o ajustez și înfloresc cu egoism și cu lipsă de respect pentru trecutul autentic al omului, sursa poveștii îmi rămâne rece și lipsită de farmec. Oamenii nu mai au farmec decât prin prisma resursei de poveste, de care societatea noastră are atât de mare nevoie acum, într-o epocă a golirii de conținut. Le pun etichete și îi clasific la interesanți  și mai puțin interesanți, boring sau halucinanți etc.

Uneori mă întreb ce o să fac eu cu atâta poveste adunată în memorie. Deocamdată mă hrănesc din imaginația celor din jurul meu, pentru că fiecare poveste a lor este imaginație pură, indiferent de impresia de asemuire cu realitatea.

Reclame

2 răspunsuri to "Când naiba ne-am făcut adulți?"

De fapt, intrarea in adulthood-ul nu inseamna trecerea unui prag, ci traversarea unui culoar. Nu-ti dai seama, dar te trezesti adult. Si te trezesti ca ti-ai perdut – cel mai grav, de altfel – candoarea. Toleranta. Rabdarea. Intelegerea. Si ai castigat in schimb stres. Nervi. Obiective. Termene-limita. Probleme. Datorii.

Bun-venit in lumea noastra, Deni!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

a

mai 2009
L M M J V S D
« apr.   iun. »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Reclame
%d blogeri au apreciat asta: