„Erasmusă” cu dor de casă

Archive for Iunie 2009

Mă cunoştea atât de bine. Şi eu pe el. Îi simţeam zilnic mirosul şi îi ştiam toanele. Ştiţi şi voi că secretul e să te prinzi când să îl ignori şi când să-l laşi în pace, când să îi vorbeşti şi când să act, iar eu chiar reuşeam. Îl cunoşteam la modul la care se cunosc oamenii în timp, treptat, construit, săpat, fără vulcanism, pasiuni şi alte frivolităţi. De asta cred că nu ne-am rupt niciodată unul de altul, un cordon prea trainic şi prea puternic ne lega outside everything.

Deşi l-am părăsit de peste un an, mă gândesc mereu la el. Tot la câteva luni mă revolt pe oricine altcineva şi îl vreau înapoi. Mă dau cu dosul de asfalt ca un copil răzgâiat şi mă miorlăi că vreau la el ACUM! Şi nu ştiu cum se face că, la tot 2-3-4 luni, mă întorc cumva la el. Găsesc eu un pretext, un prilej, vreun event, ceva, numai să ajung înapoi acolo.

De obicei ne vedem pe fugă, fiindcă ăsta e preţul pe care trebuie să îl plătesc pentru a petrece împreună: multă muncă. Dar când neregăsim în sfârşit singuri, doar noi doi, ca pe vremuri, ceva atât de familiar mă învăluie încât toată planeta e din nou bună şi am un feeling de back home aşa puternic încât pierd noţiunea timpului, like an addict.

Plec deseori dezarmată şi îmi aduc aminte cu ce lacrimi de crocodil în ochi l-am părăsit fără să mă uit în urmă. Şi retrăiesc aceeaşi plecare nesigură, convinsă că nu s-a terminat aici, măcinată de nevoia de a o rupe la fugă şi de cea de a mă-ntoarce nebuneşte din drum.

Uneori, când mă gândesc la noi, mă întreb dacă ar fi funcţionat să fi rămas împreună. Dar îmi place să trăiesc iubiri imposibile, Citește restul acestei intrări »

Anunțuri

Ce frumos suna:

Deepak Chopra – “Whatever relationships you have attracted in your life at this moment, are precisely the ones you need in your life at this moment. There is a hidden meaning behind all events, and this hidden meaning is serving your own evolution.”

Keep saying that to myself as I’m trying to finish my damn master final paper. Halal focus.

Începe! Weekendul ăsta mă mut. Azi am fost acolo în număr relativ măricel și ne-am apucat de făcut epava locuibilă. Până mâine seară trebuie să fie bună de mutat în ea, așa că sper să reușim. O să fie o zi lungă, dar lumea ne-a răspuns la apel și o să ne strângem gașcă mare să spălăm tapet, batem covoare, ștergem geamuri și frecat obiecte sanitare.

Am un feeling că acolo o să mă simt acasă, cum aici nu am reușit, nu știu de ce, să mă simt niciodată. Mersi, Vladi.

Cum se numeşte atunci când peste Bucureşti dă cea mai mare furtună din ultimii ani şi zboară crăci peste tot, iar un şofer de autobuz îţi închide uşile de la 335 în nas, lăsându-te fleaşcă în bătaia ploii, iar a doua zi dimineaţa dai peste acelaşi şofer de autobuz, care îşi prinde un deget în geam şi urlă „Care m-ai înjurat, fir-ai al dracu”?

Cum se numeşte când, în cele mai extenuante zile din viaţa ta, cineva te roagă să îi faci un favor imens, iar tu nu îl refuzi, deşi nu mai ai pic de energie, şi îl ajuţi, iar doi ani mai târziu persoana aia stă alături de tine fix în ziua când ai cea mai mare nevoie de cineva şi niciunul dintre cei pe care i-ai chemat nu te-a auzit?

Cum se cheamă când cineva îţi dă o m/)?#&¤(=”%&!ie zdravănă în cel mai prost moment şi astăzi are nevoie de tine şi ţi-o cere disperat?

Cum se cheamă când faci cel mai detestabil lucru cuiva şi ţi se face înapoi acelaşi lucru mult timp după, când te aştepţi mai puţin şi doare mai tare?

Nu-mi place ca de Ziua Copilului să fac lucruri de adulţi.
Nu-mi place să iau salariu de Ziua Copilului.
Nu-mi place de Ziua Copilului să trebuiască să mă grăbesc acasă şi să termin de lucrat la proiecte, să mă îngrozesc de deadline-urile depăşite şi să trag aer în piept aşa, ca adulţii, când nu ştiu pe unde să mai scoată cămaşa.
Nu-mi place să închei capitole dureroase din viaţa mea de Ziua Copilului, purtând discuţii prea serioase pentru ora 9 dimineaţa.

Îmi place de Ziua Copilului să dau o raită prin parc şi să mă dau într-un leagăn, pe un tobogan, să scot rolele la o plimbare singură, de nebună, prin parcul Titan.
Îmi place de Ziua Copilului să mănânc îngheţată, să sparg un pahar şi să nu spun la nimeni, să mă joc leapşa, chiar şi pe blog.
Îmi place de Ziua Copilului să mi se pară fun copiii care urlă-n parcul de vizavi.

Şi tare nu îmi place că azi n-am chef de Ziua Copilului. Vrea cineva să o reprogramăm, vă rog?


a

Iunie 2009
L M M M V S D
« Mai   Iul »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930