„Erasmusă” cu dor de casă

Archive for the ‘presa’ Category

Pentru mine Bruxelles este a doua casă. De acum încolo și cămăruța asta superb luminată o să fie tot a doua casă, așa că vă las să vă delectați cu frumusețe de spațiu de lucru pentru trei tineri din trei colțuri ale Europei, veniți în biroul European Youth Press să coordoneze European Youth Media Days 2009:

Anunțuri

Si din cand in cand ma mai opresc, mai iau o gura de Cola, mai fumez o tigara, mai scriu in continuare. Si editez. Si numarul de mai din Stud-Life vine cu super articole de la studenti absolut geniali. Nu e usor sa ii faci sa se simta in largul lor si sa scrie ce gandesc, dar suntem pe drumul cel bun. Da da, stiu ca mai avem greseli, ca se putea mai bine nu stiu ce, dar progresam. Si simt ca devenim din ce in ce mai buni de la numar la numar. Tragem tareeeee!

A fost atat de nebuna perioada asta incat n-am avut timp nici sa respir. Dar, pe scurt, mi-am incheiat colaborarea cu Strategic si am inceput un nou job la Federatia Romana a Jurnalistilor MediaSind pe postul de sef de birou de comunicare.

N-am timp sa povestesc ce si cum, ca in cateva ore decolez spre Cracovia, unde o sa petrec o superba saptamana, sper eu, la PRES2, training de PR web2.0. Tineti-mi pumnii, mi-e frica sa zbor!

Cand am ajuns in Bruxelles am iubit orasul in prima secunda. Am scris despre asta. Apoi am inceput sa il urasc. M-am simtit singura, dezarmata, absolut inutila. Acum ma privesc retrospectiv cu intelegere si usor amuzament, dar pe atunci am stat saptamani intregi in soc, nu soc cultural.

Nu ieseam din casa decat pana la scoala, plangeam noaptea de dorul alor mei si al iubitului de pe-atunci, eram neajutorata ce ma credeam si nu puteam sa ies din filmul ala. Nu contau prietenii de pe mess, nici mailurile pline de sustinere ale parintilor si ale profilor. Eu ma dadeam cu curu’ de pamant ca imi era mai comod sa ma dau ranita, sa ma pierd intr-o fantezie bolnava de om uitat de toti si de toate. Cand intreceam orice masura a bunului simt imi imaginam cum as putea sa mor si sa nu se prinda nimeni o perioada, iar apoi sa se panicheze parintii. Avem un film intreg in cap, vizualizam ce-ar zice oamenii la inmormantarea mea and shit. Imi reveneam rapid, din fericire, desi e incredibil cat poa’ sa patineze mintea omului daca ii dai voie.

Socul cultural a venit mai tarziu, cand am scos nasu’ din vizuina. Cand m-a scos Anna cu forta intr-un bar care m-a oripilat, unde au sarit negri si arabi pe mine ca-s blonda si unde m-am indragostit la prima vedere de-un canadian.

Ma uit in urma si ma cert un pic. Singurul lucru care m-a salvat a fost viata mondena, de don’soara exotica din estu’ Europei, care facea deliciul gastii de soldati americani de la NATO. Ne-au primit bucurosi in grupul lor de betivi notorii si ne-au tratat ca pe printese. Ma cert ca n-aveam alta preocupare decat sa accept ca look-ul ma poate duce in centrul unor grupuri opace si exclusiviste. Si toxice, cum sunt toate lucrurile astea. Ma cert ca n-am profitat la maxim ca eram in centrul multiculturalitatii europene si ca m-am trezit prea tarziu, cand discutiile de ore-n sir cu profii si exploatarea „internationalismului” ala savuros au ramas, pentru mine, ca o singura si scurta muscatura din fructul preferat si dorit.

Ma cert ca am avut amnezie temporara si-am uitat ca-s in aceeasi tara cu institutiile europene, cu NATO, cu trei limbi oficiale si cu regim politic monarhic, ca EYP, EYF si ESU sunt acolo, la un pas de mine, ca EASA si IFJ si RSF au birou la cateva strazi de apartamentul meu mizer.

Dar a fost un pas si l-am trait cum eram eu pregatita in acel moment sa il traiesc. Maine as face-o altfel, daca chiar ar pica din cer implinirea dorintelor mele. Dar atunci, in acele clipe, asta trebuia eu sa fac – sa consum o etapa superficiala ca sa pot sa fiu pregatita pentru ceva mai mult.

Ce ma bucura este ca am recuperat rapid si am plecat cu ceva fill si pe latura spirituala/academica/profesionalo-ONGista de-acolo si cu niste lectii dureroase, invatate scurt si brutal, ca toate lectiile alea valoroase in viata.

Traian Ungureanu a inteles ce inseamna sa creezi o legatura pe viata cu un oras:

Londra e un oraş enorm, neobişnuit pentru străini dar obişnuit cu străinii, normal cu oamenii normali, foarte scump şi foarte verde. După un timp şi după ce apuci să îl deteşti, începi să te obişnuieşti. Să-i guşti corectitudinea. Să-l respecţi. Şi cu asta legătura pe viaţă e gata.

… via Academia Catavencu, intr-un interviu semnat de Eugen Istodor.

Pot inlocui „Londra” cu „Bruxelles” si-mi da tot pe-acolo la calcul. Sa fie efectul legaturii pe viata cu un oras, oricare-ar fi el?

Bogdan Grigore mi-a pasat o leapsa, ceea ce-mi place la nebunie. In primul rand, i love lepse. Ma fascineaza tot ce e viral, tot ce e tribal, tot ce leaga oameni, am vazut „Pay Forward” de vreo 12 ori. Pe scurt, daca-mi pasezi, o sa pasez si o sa ma obsedeze constant sa vad ce se intampla mai departe.

Bun. Leapsa spune asa:

1. Go to the 4th folder in your computer where you store your pictures.
2. Pick the 4th picture in that folder.
3. Explain the picture.
4. Tag 4 people to do the same!

Mai jos aveti a patra poza din al patrulea folder din computerul meu. N-am trisat, jur.

eymd1

Eram la EYMD, adica European Youth Media Days 2008. In octombrie, anu’ trecut, la Parlamentul European / Bruxelles. Asta e un eveniment pe care il organizeaza anual reteaua de tineri jurnalisti European Youth Press (EYP), unde ASJC-u’ nostru reprezinta presa de tineret din Romania. Ce comunist suna cuvantul „tineret”!

Ma rog. In poza asta eram cu echipa de la workshop-ul de libertatea presei, alergand pe culoarele parlamentului. In fata mea e Jochen, expertul media, iar in spatele nostru, cu ecusoanele la gat, sunt participantii nostri. A fost una dintre cele mai fun zile, iar poza asta a strans cateva zeci de comment-uri pe Facebook. Ne credeam o armata de tineri jurnalisti gata sa elibereze presa de sub opresiune si deja regizam in imaginatie un film impreuna cu Andre din Portugalia, in care noi am fi fostactorii principali, o armata de super-eroi.

Nu stiu la cata lume se transmite leapsa in mod normal. Dar deocamdata dau mai departe catre Ioana, Mantzy si Radu.

Nici nu pleaca bine omu’ din Romanica, sa se imbete si sa se distreze in Belgica, bucuros lipsit de net si de orice contact cu realitatea, ca se-ntoarce lumea asta cu fundu’-n sus!

Lasasem tara in plina criza financiara, cu industria marcom frematand de spaima, taind bugete si facand reduceri de personal. Digerabil. Da’ acum, intoarsa si eu, ca omu’, de la odihna/dezmat, gasesc numai copii de jurnalisti celebri impuscati in cap, o Fasie Gaza unde se numara sutele de victime ale atacurilor israeliene, dau de jurnalisti francezi intrati in greva ca sa-i arate lui Sarkozy ca nu suntem chiar pe mosie aicilea, gasesc producatori de masini care-si inchid fabricile peste noapte sau le opresc din constructie…

Pe partea cealalta ma minunez si oftez resemnata ca tot un popor de manelisti suntem. Ca, la douaj’ de ani de la revolutie, integrati in Europa si-n absolut, in NATO si-n civilizatie, la noi in tara tot un program care se numeste „Paranghelion” sparge audientele si inregistreaza 1,4 milioane de telespectatori, dupa cum povesteste Petrisor Obae!

E clar, s-a-ntors lumea cu susu’-n jos. Cum zicea bunica-mea:

„Te mai miri ca vine potopu’, maica!”

Ce tare e sa urmaresti status-urile pe care si le pun prietenii de pe Facebook. E cu atat mai interesant sa urmaresti ce posteaza oamenii din alte tari decat Romania cand se intampla ceva comun tuturor tarilor. Sa fiu mai clara. Craciunul sau Anul Nou se intampla tuturor prietenilor mei, indiferent pe unde sunt imprastiati pe glob. La fel si alegerea lui Obama sau alte evenimente internationale, precum celebra criza.

Eh, acum Yannik (nu va ajuta cu nimic link-ul daca nu aveti profil pe Facebook si nu sunteti „friends of him”), un amic belgian implicat si el in European Youth Press, are la status pe Facebook urmatoarea propozitie:

„Yannick Brusselmans would like a new and stable government for Christmas (wishful thinking…)”

E cel mai tare Christmas wish pe care l-am auzit recent 🙂

Mi se mai pare simpatic si sa ma uit la ce fel de reclame targeteaza Google pentru mine, de exemplu. Avusesem o intalnire acum ceva vreme cu Adrian Stanescu, country manager Think Digital, care voia sa imi prezinte cu ce se ocupa compania pe care o conduce (publicitate online). Stiu ca dupa intalnirea aia m-am cam speriat putin de cat suntem de urmariti online si de cat de bine e targetata publicitatea in functie de comportamentul nostru online. Astazi, spre exemplu, Gmail imi afiseaza mesaje de genul:

„Piata online de servicii – http://www.e-projects.ro – Salvati bani si timp apeland la cei mai buni freelanceri romani!”

si

Tabara la ski in Austriahttp://www.karpaten.roTabara in perioada 30.01 – 08.02.09 incepand cu 285 Euro / Persoana

Culmea, mai devreme cautasem pe Google ceva info despre niste jurnalisti freelanceri. De schi in Austria nu m-am interesat, dar Popeasca, o fosta colega de grupa, imi povestea pe mess dupa-amiaza ca acolo merge de Rev. WTF?

Pe Facebook am acum urmatoarea reclama:

„Global Young Leaders – Program educational de vacanta la Dulwich College in Marea Britanie”

Deja incep sa ma panichez :). Tocmai cautam info despre diferite actiuni in care a fost ASJC implicata in ultima perioada (pentru un newsletter special la care lucrez acum). Si am tastat, la un moment dat, cuvintele „young” si „leaders”. Ok, poate sunt paranoica, dar, dupa discutia foarte tehnica avuta atunci cu Adrian Stanescu, imi cam pun intrebari.

Si totusi, e fun sa ma vad prin ochii unui marketer/advertiser :). Catre voi ce fel de reclame targeteaza online-ul?


a

Octombrie 2017
L M M M V S D
« Iul    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031