„Erasmusă” cu dor de casă

„Facebook versus Hi5” sau „A doua mea adolescenta”

Posted on: Miercuri Noiembrie 21 2007

Cand eram in Ro aveam si eu, ca tot adolescentu’, cont de hi5. De fapt il am si acum. De ce mi-am facut un cont pe o asemenea tampenie de site? Nu stiu, poate ca sa fiu in rand cu lumea (de parca asta e un motiv), ca sa ma simt si eu prezenta intr-o comunitate online. Ei bine, contul a ramas bun facut si mi-am adaugat prietenii, ba chiar am creat si un grup, FJSC se numea, unde a inceput sa intre lumea. Faza nasoala este ca l-am bifat moderat, ca sa incerc sa filtrez putin valurile de arabi (nu ca as discrimina, Doamne fereste) dornici sa cunoasca domnisoare studente din tari est europene. Si bine am facut. Momentan insa hi5-u’ nu mai trimite mailuri de atentionare (sau, daca trimite, eu nu mai primesc), si nu stiu cum sa dau accept. Da, se poate vedea si in poza, sunt blonda. Peaceastacale (vorba lui Mantog) imi cer scuze de la toti cei care vor sa intre pe grup si nu ii acepta nimeni.

Revenind la subiect, alaltaieri mi-am facut cont si pe Facebook…

Sa va povestesc. In primele saptamani cand am ajuns la Bruxelles toti cei pe care ii intalneam ma intrebau „Tu es sur FaceBook?” si eu ridicam din umeri, rusinata ca nu pot sa profit de un amarat de site sa mai leg si eu niste prietenii. A trecut vremea si mi-am luat gandul de la asta, dar iata-ma acum cateva zile intrebata acelasi lucru de cativa prieteni dintr-o gasca de americani cu care iesim noi mereu. Iarasi am ridicat din umeri. Omu’ voia sa ma trimita pe contul lui sa vad pozele de la ultima noastra iesire, iar eu am facut ditai’ taraboiu’ cu da-mi cardul, ia flashu’, io-te adresa de mail sa imi atasezi, nu ca e plina deja etc.

Asa ca am ajuns acasa si am inceput sa imi configurez si eu profilul. M-am trezit ca s-a facut patru dimineata si eu inca ma holbam la optiunile de pe acolo intr-o frenezie, gasind in retea oameni pe care nu i-am mai vazut de ani de zile sau de care mi-e dor. Tare bucuroasa am fost, cu moaca mea tampa de romanca iesita din pestera care a descoperit comunitatea online.

Acum am deja vreo 30 de prieteni (da, pentru Facebook esti loser :P) si ne scriem unul altuia pe profil comentarii. Ma simt ca in liceu, cand mircuiam pana dimineata cu aceiasi oameni pe care ii intalneam a doua zi dimineata la scoala, dar nu ne saturam sa mai vorbim.

Si hi5 si Facebook sunt locatii online unde iti poti afisa gradul de activitate sociala. Daca nu ai multi prieteni si nimeni nu scrie pe funwallu’ tau, atunci esti un loser fara prea multi prieteni. Sau poate om sanatos la cap care nu pierde vremea cu tampenii din astea. Daca, in schimb, ai lista plina de amici si ditai’ pagina de comentarii (de bine, evident), apoi asta-i semn clar ca esti om de gasca, ca se poate vorbi cu tine etc.

Simt, de cand sunt la Bruxelles, ca imi traiesc o a doua adolescenta. Va amintiti primele zile de liceu, cand fiecare dintre noi intra spasit in clasa, privindu-si colegii cei noi (care pareau toti mai cool si mai siguri pe sine decat tine), si se aseza in banca timid, dorindu-si ca totul sa se termine mai repede?

N-ati avut si voi baruri unde stiati ca, la orice ora ati merge, gasiti pe cineva care sa se ridice sa va salute zgomotos, semn clar ca esti om de lume? N-ati avut dimineti in care mergeati la scoala numai ca sa mai vedeti ce-a mai facut x sau y, ca sa mai stati la o barfa cu colegii, ca sa povestiti ce v-a zis pe mirc, la 3.20 dimineata, Gigi din echipa de fotbal?

Cu totii avem nevoie de recunoastere sociala. De acceptare, de integrare. Si atunci te duci cu turma, ca sa te asiguri ca nu ramai pe dinafara. Exact asa m-am simtit si eu aici la primele cursuri, poate chiar mai emotionata ca in liceu. Si i-a durut pe toti fix undeva de prezenta mea, m-au ignorat cu desavarsire. Mai bine, poate, pentru ca si asa nu stiam cum sa ma fac mai mica si sa dispar. Cu timpul, insa, am inceput sa simt nevoia sa am si eu pe cine sa salut pe coridor, sa ma pup si eu cu cate 10 persoane in pauza de tigara, intreband in gura mare „aaa, ce-ati facut in weekend?”. Si am avut norocul sa se intample, intr-un final.

Pentru a doua oara in viata mea ma hlizesc ca o proasta cand ma saluta cineva pe care-l stiu din vedere, cand imi scrie si mie cineva pe nenorocitu’ ala de funwall de pe Facebook, cand le inteleg fetelor glumele si rad cu ele fara sa mai fiu privita ca o ciudata.

Acuma… intrebarea mea este urmatoarea: Cat de grav este faptul ca am ajuns la nivelul asta de integrare abia dupa ce am intrat pe nenorocitu’ de Facebook? Restul oamenilor de ce sunt capabili sa lege relatii altfel (adica face2face, ca persoanele not-handicapate social), iar eu nu? Ok, don’t answer that 🙂

Anunțuri

1 Response to "„Facebook versus Hi5” sau „A doua mea adolescenta”"

esti nebuna:))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

a

Noiembrie 2007
L M M M V S D
    Dec »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  
%d blogeri au apreciat asta: