If it can be broke then it can be fixed, if it can be fused then it can be split. It’s all under control.
- In: @work | Zic eu
- Lasă un comentariu
Ei bine, și pe alții, așa că unii s-au gândit să facă progrămelul ăsta foarte drăguț.
- In: @work | Bruxelles | European Parliament | EYMD 2009 | Media | presa
- Lasă un comentariu
Pentru mine Bruxelles este a doua casă. De acum încolo și cămăruța asta superb luminată o să fie tot a doua casă, așa că vă las să vă delectați cu frumusețe de spațiu de lucru pentru trei tineri din trei colțuri ale Europei, veniți în biroul European Youth Press să coordoneze European Youth Media Days 2009:
- In: @work | Bruxelles | European Parliament
- 1 Comment
Cum arată biroul unui jurnalist acreditat să acopere chestiuni europene? Păi Parlamentul îi oferă un spațiu de lucru incredibil:
Ai așa:
- monitor de unde se transmite constant ce se întâmplă în hemicycle cu traducere în toate limbile EU, plus burtieră pe ecran cu numele și funcția vorbitorului
- căști
- telefon
- internet wireless
- prize de toate felurile pentru laptop
- dulăpioare cu cheie pentru a-ți lăsa lucrurile
- cafenele la doi pași
- ieșire specială, unde nu te mai ia la pipăit securitatea de fiecare dată când te întorci de la o țigară
Toate astea în centrul de presă, unde ți se mai pun la dispoziție:
- echipament full radio și TV
- pupitre de montaj
- săli antifonate pentru radio
- panouri pentru stand-up
- personal tehnic care sa te asiste – m-am văzut cu Keith, jurnalist maltez pe probleme europene, care a făcut interviuri de televiziune pentru Malta fără să aibă crew cu el, folosindu-se de personalul pus la dispoziție de Parlament
La intrarea in centrul de presă sunt rafturi organizate pe zilele săptămânii pentru fiecare limbă a țărilor membre. În fiecare sertăraș găsești, de la rapoarte și propuneri, brief-uri din plenare și anunțuri, până la comunicate de presă care apar, ca prin minune, deja printate în toate limbile, la maxim 10 minute după ce s-a încheiat plenara. Toate cu număr de înregistrare și impecabile, fără greșeluță.
Aș zice că Parlamentul e atât de transparent în comunicare încât chiar nu înțeleg ce rost mai au jurnaliștii. Vii aici și ți se servește informația la nas, gata ambalată în sintagme corecte. Comunicatele au și elemente de atmosferă, efectiv începi să te întrebi ce cauți aici.
Un răspuns ar fi să transmiți despre ”the feeling”. Adică despre cum se simt lucrurile mai degrabă decât fapte obiective, fiindcă pe astea le dă ofițerul de presă absolut impecabil. Alt răspuns ar fi să verifici. Gen să stai la plenare și să numeri și tu voturile sau să double-check declarațiile care apar și pe comunicat.
În orice caz, nivelul de transparență instituțională din PE m-a bulversat și mi-a ridicat întrebări grave despre ce rol mai are presa într-o instituție care comunică atât de deschis.
Undeva PE încearcă să facă ceea ce făcuse Obama. Scoate presa din circuit transmițând mesajele direct către public. New media îți oferă posibilitatea asta fără probleme. Evident, campania online pentru alegerile europene nu se compară cu genialitatea de happening generată de echipa lui Obama nici ca rezultate, nici ca dimensiuni, dar tendința e aceeași.
Comunicarea politică începe să sară jurnaliștii și să ia contact cât mai direct cu publicul, ceea ce îngrijorează jurnaliștii destul de tare. Și eu, proaspăt absolventă, încep să mă întreb în ce direcție să încep să îmi orientez cariera ca să fac față și să nu mă trezesc concediată la reduceri de costuri. E cea mai proastă perioadă pentru un absolvent să intre pe piața muncii în plină criză financiară, dar dacă ne scade puțin nasul și ne punem cu burta pe carte/birou, că doar suntem tineri și putem, atunci poate avem vreo șansă.
EYMD 2009 adventure
Posted on: Luni iulie 13 2009
- In: @work | Bruxelles | EYMD 2009
- 2 Comments
Este foarte enervant când ți se întâmplă lucruri mișto și nu ai timp să scrii despre ele pe blog. Degeaba mai ții blog. Eu de când nu am mai scris am devenit Programme Coordinator pentru European Youth Media Days 2009 și m-am mutat la Bruxelles să organizez cel mai mare eveniment de media pentru tineri, pe care il facem să se întâmple a treia oara în Parlamentul European din Bruxelles.
Abia am ajuns ieri în Belgia și, după ghinioane multe, am pornit către Strasbourg în dimineța asta. Astăzi am socializat și cascat gura pe aici (sunt împreună cu Jona, coordonatorul principal al EYMD, și Anna, coordonator pe comunicare), iar de maine asistăm la plenare și începem să facem un pic de lobby.
Momentan i-am văzut pe Stolo (MEP român), pe Martin Schultz (președintele grupului Social-Democrat) și pe Marc Gruber (co-director European Federation of Journalists), dar stăteam la coadă la acreditările de presă și nu am reușit să ne băgăm în seamă. Acum mă uit după EBA și Becali, să văd pe unde mișună, și scriu din centrul de presa al PE din Strasbourg. Încerc să revin pe seară cu detalii. Vă imaginați ce înseamnă experiența asta pentru mine, o proaspătă absolventă de 23 de ani din Europa de Est.
PS – Mi-au dat ăștia acreditarea de presă cu aceeași poză pe care mi-o făcuseră în Bruxelles când i-am luat interviu Evei Britt Svensson (MEP Suedia, acum candidată la președinția Parlamentului) anul trecut. Se pare că PE păstrează toate informațiile jurnaliștilor ani de-a rândul!
PS2 – Aici, la fel ca în PE din Bruxelles, centrul de presă e dotat cu tot ce îi poate trebui unui jurnalist ca să își desfășoare nestingherit activitatea și să transmită către țara lui informații. Ceea ce e interesant în centrele ambelor clădiri ale Parlamentului, și cea din Bruxelles, și cea din Strasbourg, este că ești atenționat, când te loghezi, că și terți pot vizualiza datele tale personale. Suntem cu ochii pe voi, carevasăzică!
My biggest love
Posted on: Joi iunie 18 2009
Mă cunoştea atât de bine. Şi eu pe el. Îi simţeam zilnic mirosul şi îi ştiam toanele. Ştiţi şi voi că secretul e să te prinzi când să îl ignori şi când să-l laşi în pace, când să îi vorbeşti şi când să act, iar eu chiar reuşeam. Îl cunoşteam la modul la care se cunosc oamenii în timp, treptat, construit, săpat, fără vulcanism, pasiuni şi alte frivolităţi. De asta cred că nu ne-am rupt niciodată unul de altul, un cordon prea trainic şi prea puternic ne lega outside everything.
Deşi l-am părăsit de peste un an, mă gândesc mereu la el. Tot la câteva luni mă revolt pe oricine altcineva şi îl vreau înapoi. Mă dau cu dosul de asfalt ca un copil răzgâiat şi mă miorlăi că vreau la el ACUM! Şi nu ştiu cum se face că, la tot 2-3-4 luni, mă întorc cumva la el. Găsesc eu un pretext, un prilej, vreun event, ceva, numai să ajung înapoi acolo.
De obicei ne vedem pe fugă, fiindcă ăsta e preţul pe care trebuie să îl plătesc pentru a petrece împreună: multă muncă. Dar când neregăsim în sfârşit singuri, doar noi doi, ca pe vremuri, ceva atât de familiar mă învăluie încât toată planeta e din nou bună şi am un feeling de back home aşa puternic încât pierd noţiunea timpului, like an addict.
Plec deseori dezarmată şi îmi aduc aminte cu ce lacrimi de crocodil în ochi l-am părăsit fără să mă uit în urmă. Şi retrăiesc aceeaşi plecare nesigură, convinsă că nu s-a terminat aici, măcinată de nevoia de a o rupe la fugă şi de cea de a mă-ntoarce nebuneşte din drum.
Uneori, când mă gândesc la noi, mă întreb dacă ar fi funcţionat să fi rămas împreună. Dar îmi place să trăiesc iubiri imposibile, Citește restul acestei intrări »
Keep saying this
Posted on: Sâmbătă iunie 13 2009
Ce frumos suna:
Deepak Chopra – “Whatever relationships you have attracted in your life at this moment, are precisely the ones you need in your life at this moment. There is a hidden meaning behind all events, and this hidden meaning is serving your own evolution.”
Keep saying that to myself as I’m trying to finish my damn master final paper. Halal focus.
Operațiunea casa
Posted on: Sâmbătă iunie 6 2009
Începe! Weekendul ăsta mă mut. Azi am fost acolo în număr relativ măricel și ne-am apucat de făcut epava locuibilă. Până mâine seară trebuie să fie bună de mutat în ea, așa că sper să reușim. O să fie o zi lungă, dar lumea ne-a răspuns la apel și o să ne strângem gașcă mare să spălăm tapet, batem covoare, ștergem geamuri și frecat obiecte sanitare.
Am un feeling că acolo o să mă simt acasă, cum aici nu am reușit, nu știu de ce, să mă simt niciodată. Mersi, Vladi.
Legea compensatiei
Posted on: Miercuri iunie 3 2009
Cum se numeşte atunci când peste Bucureşti dă cea mai mare furtună din ultimii ani şi zboară crăci peste tot, iar un şofer de autobuz îţi închide uşile de la 335 în nas, lăsându-te fleaşcă în bătaia ploii, iar a doua zi dimineaţa dai peste acelaşi şofer de autobuz, care îşi prinde un deget în geam şi urlă „Care m-ai înjurat, fir-ai al dracu”?
Cum se numeşte când, în cele mai extenuante zile din viaţa ta, cineva te roagă să îi faci un favor imens, iar tu nu îl refuzi, deşi nu mai ai pic de energie, şi îl ajuţi, iar doi ani mai târziu persoana aia stă alături de tine fix în ziua când ai cea mai mare nevoie de cineva şi niciunul dintre cei pe care i-ai chemat nu te-a auzit?
Cum se cheamă când cineva îţi dă o m/)?#&¤(=”%&!ie zdravănă în cel mai prost moment şi astăzi are nevoie de tine şi ţi-o cere disperat?
Cum se cheamă când faci cel mai detestabil lucru cuiva şi ţi se face înapoi acelaşi lucru mult timp după, când te aştepţi mai puţin şi doare mai tare?
Nu-mi place
Posted on: Luni iunie 1 2009
- In: Coração | manifest | Zic eu
- 2 Comments
Nu-mi place ca de Ziua Copilului să fac lucruri de adulţi.
Nu-mi place să iau salariu de Ziua Copilului.
Nu-mi place de Ziua Copilului să trebuiască să mă grăbesc acasă şi să termin de lucrat la proiecte, să mă îngrozesc de deadline-urile depăşite şi să trag aer în piept aşa, ca adulţii, când nu ştiu pe unde să mai scoată cămaşa.
Nu-mi place să închei capitole dureroase din viaţa mea de Ziua Copilului, purtând discuţii prea serioase pentru ora 9 dimineaţa.
Îmi place de Ziua Copilului să dau o raită prin parc şi să mă dau într-un leagăn, pe un tobogan, să scot rolele la o plimbare singură, de nebună, prin parcul Titan.
Îmi place de Ziua Copilului să mănânc îngheţată, să sparg un pahar şi să nu spun la nimeni, să mă joc leapşa, chiar şi pe blog.
Îmi place de Ziua Copilului să mi se pară fun copiii care urlă-n parcul de vizavi.
Şi tare nu îmi place că azi n-am chef de Ziua Copilului. Vrea cineva să o reprogramăm, vă rog?
"Erasmusă" cu dor de casă 
Se discuta…