Logic behind stupid internships?
Posted by: denisanica on: miercuri mai 4 2011
- In: @work | Bruxelles
- Lasă un comentariu
Wondering what’s the logic behind these incredibly demanding BUT unpaid internships in companies or organizations which are not well known at all, that I spot sometimes by chance.
I do understand better than anyone else the concept of internship, but I think they really exagerate with these “6 months or more” “opportunities” to work for free, but only if you have “written & spoken fluency in 3 languages” + proficiency in very specific areas or even experience with team coordination. Wtf is that? Unless you’re the greatest company that people would kill to have on their CV by any means, wake up!
Viață de Bruxelles și care-i treaba cu WordPressu’
Posted by: denisanica on: sâmbătă august 15 2009
- In: Bruxelles | Coração | Romania | Stud-Life
- 7 Comentarii
Deși nu-s atât de ocupată pe aici, am scris din ce în ce mai rar pe blog. Nu știu de ce, nu mă obosesc să mă întreb, ba chiar am intrat în mindset-ul ăla potrivit căruia scriu când îmi vine. Azi îmi vine.
De când sunt aici am reușit să mă descurc cât se poate de prost la toate, dar life sucks and then you die, așa că nu are rost să mă lamentez, ci doar să sper naibii la mai bine, că doar asta ne menține pe linia de plutire. Voiam doar să îmi pun public o întrebare existențială despre viața de adult – cum de nu se aruncă pe fereastră oamenii când devin brusc, din studenți fericiți, care le au pe toate și care ”cred”, în adulți leșinați și lipsiți de viață, care nu mai găsesc mult sens în nimic. I-am întrebat pe ai mei ce te faci când ajungi la punctul asta și mi-au zâmbit protector și mi-au zis că viața e frumoasă, că te căsătorești, apoi faci copii, apoi cresc copiii etc. Și că mereu sunt praguri pe care le trece omul în viață, iar pragurile astea te mențin pe linia de plutire.
Mi se pare atât de trist. Păi dacă omu’ are atâta nevoie de acroșe emoționale ca să nu se arunce pe geam, unde mai e individualitatea? Mulțumirea de sine? Nu știu, mă mai gândesc la treaba asta, că momentan îmi dă cu minus și nu îmi place deloc.
Între timp trăiesc viață de bruxelleză și îmi cumpăr chestii de la magazinele de arabi, reciclez gunoiul și dau 22 de cenți pe un nenorocit de minut național de conversație pe mobil. Și lucrez, aplic, mă zbat, merg la chefuri salsa sau caribbean, cunosc lume, nu mă impresionez ușor, dau rateuri, mi se strică chestii.
Ce ciudat cum nu te poți baza, dom’ne, pe nimic în viața asta. Bruxelles-ul ăsta nu e ce-am lăsat eu, nu e paradisul european pe care l-am părăsit după aventura Erasmus, e o glumă sinistră a vieții de adult la care m-am întors cu alte așteptări. Cum nici România nu mai era home sweet home când m-am întors la începutul lui 2008 să îmi continuu viața de unde am lăsat-o, ci o țară sinistră unde nimic nu mă mulțumea, unde simțeam că mi se strivește fiecare vis ba de guvern, ba de trafic, ba de altele. Mă alint, știu.
Între timp lucrez cu drag și spor la un proiect personal și sper să îl pun pe roate cât mai repede, eventual chiar zilele astea. Am reușit să termin Stud-Life cu un preț poate puțin prea mare și îmi doresc, ca după fiecare tură de 60 de ore de paginat, să am timp data viitoare chiar să îl fac cum trebuie, cum știu că pot.
Momentan îmi investesc energia în proiectul ăsta și învăț o grămadă de chestii despre WordPress și mă gândesc cu drag la echipa New Media School alături de care visam să trec prin procesul ăsta de învățare, dar poate this is how it’s meant to be, nu știu.
Ah, și în câteva săptămâni e ziua mea. Și ai mei mi-au pus cea mai dificilă (dar și cea mai frumoasă) întrebare – ce îmi doresc din următoarele 3 variante:
1 – să îmi cumpere bilet să dau o fugă în România
2 – să îmi cumpere bilet să merg la Londra la mătușa mea
3 – să îmi dea banii mie
Și acum mă chinui să mă gândesc care din verbe e mai puternic: ”am nevoie”, ”mi-ar plăcea” sau ”mi-aș dori”.
God bless
Posted by: denisanica on: luni august 3 2009
Vă invit și pe voi să faceți ca mine – o retrospectivă a momentelor alora pentru care îi mulțumiții zeității în care credeți/vă vine să vă pupați singur că ați făcut o anume alegere sau nu alta, and somehow it paid off la un moment dat în viață. Că tot vorbeam cândva despre legea compensației.
Bun… my own dear God, now would you kindly bless:
- ziua în care am fost atât de deșteaptă să mă așez la masă fix lângă Joao, un tip braziliano-britanic extrem de inteligent și mișto pe care l-am cunoscut anul trecut la European Youth Media Days și care în seara asta m-a ajutat profesional mai mult decât își dă seama
- decizia de a ieși în club și a nu sta închiși în casă a doua noapte dupa Revelion, când am ajuns cu Carmen în Nua’s în Bruxelles și l-am cunoscut pe Steve, ale cărui probleme emoționale le repar tot cam de pe atunci prin terapii pe chat care mă ajută pe mine mult mai mult decât pe el
- ziua în care, în loc să învăț la licență, hoinăream aiurea pe bloguri și l-am descoperit pe al lui Cristi Lupșa, datorită căruia găsesc în fiecare zi ceva să îmi reamintească faptul că, oricât ar fi de greu, jurnalismul este cea mai frumoasă ocupație din lume și mă ajută să nu renunț, oricât de tare îmi vine uneori
- ziua în care am cunoscut-o pe Carmen, cea mai bună prietenă din lume
Și mai sunt. Momentan… ”For the windows in paradise” – Sufjan Stevens:
Like a father to impress
Like a mothers morning dress
If I ever make a mess
I’ll do anything for you
If there’s anything to say
If there’s anything to do
If there’s any other way
I’ll do anything for you
If it can be broke, then it can be fixed
Posted by: denisanica on: miercuri iulie 22 2009
If it can be broke then it can be fixed, if it can be fused then it can be split. It’s all under control.
Și pe voi vă țin șefii în ședințe idioate?
Posted by: denisanica on: vineri iulie 17 2009
- In: @work | Zic eu
- Lasă un comentariu
Ei bine, și pe alții, așa că unii s-au gândit să facă progrămelul ăsta foarte drăguț.
Prima săptămână în noul birou
Posted by: denisanica on: vineri iulie 17 2009
- In: @work | Bruxelles | European Parliament | EYMD 2009 | Media | presa
- Lasă un comentariu
Pentru mine Bruxelles este a doua casă. De acum încolo și cămăruța asta superb luminată o să fie tot a doua casă, așa că vă las să vă delectați cu frumusețe de spațiu de lucru pentru trei tineri din trei colțuri ale Europei, veniți în biroul European Youth Press să coordoneze European Youth Media Days 2009:
Reporter Virtual: Trei români în CULT la Parlamentul European
Posted by: denisanica on: joi iulie 16 2009
- In: @work | European Parliament | Media | presa | Romania
- Lasă un comentariu
Corespondență de la PE Strasbourg pentru Reporter Virtual
Cătălin Sorin Ivan, László Tokes și Corneliu Vadim Tudor sunt, de astăzi (n.r. mai exact de acum cateva minute), membri titulari din România în Comisia parlamentară pentru Cultură și Educație (CULT) a noului Parlamentul European reunit la Strasbourg. Potrivit regulamentului de procedură, comisiile parlamentare permanente sunt constituite în prima sesiune a Parlamentului nou ales și la încheierea unei perioade de doi ani și jumătate. Niciunul dintre cei trei, însă, nu este vicepreședinele … citește mai departe.
Sugestie primăriei din București
Posted by: denisanica on: joi iulie 16 2009
Incredibil. Pentru locuitorii unui oraș.
Sunt în fața Catedralei Notre Dame din Strasbourg. Stau pe jos, pe o piatră cubică impecabilă ce plachează piața din jurul Catedralei Notre Dame din Strasbourg. Sunt în pantaloni bej, dar nu-i pic de praf pe jos, așadar nu m-am murdărit.
Scriu offline pentru că nu m-am putut abține să nu scot laptopul ca să consemnez cum stă lumea întinsă pe jos, relaxată, cu o cafea sau o înghețată în mână, să privească spectacolul de lumini proiectate pe catedrală pe muzică.
Sunt în jurul meu oameni de toate națiile și franțuzi get beget, studenți, tineri, bătrâni, o tanti în mergător. Majoritatea stau pe jos ca mine și se uită la show. Pentru că asta fac oamenii într-o miercuri seara, plecând de la muncă spre casă – se opresc să se bucure de spectacolul pus la cale de primărie pentru ei. Pur și simplu.
Le spectacle d’ete – ”Au Coeur des Etoiles” | 12 iulie – 23 august
www.strasbourg.eu
Și uite așa, colindând capitale europene, pur și simplu simți că se poate. Că e vorba de mobilitate și deschidere. Odată ieșit în lume începi să vezi lucrurile un pic altfel. Începi să ai pretenții de la profesorii tăi să te învețe carte ca lumea, că de aia sunt acolo, de la vânzători să te trateze cu respect, de la autorități să își facă treaba și așa mai departe. Ușor ușor te educă mediul înconjurător și înveți, dacă nu știai deja, că nu-i ok să arunci hârtii pe jos și că taxele există cu un scop.
Dacă sistemul (de învățământ, burse, schimb etc) te ajută să obții deschiderea asta, atunci ești salvat de la ignoranță. Iar dacă nu te ajută, atunci faci ca mine – îți faci organizație și, la doi ani după, ajungi să lucrezi cu Parlamentul European la proiecte pentru tinerii jurnaliști. Fiindcă ți-ai dorit-o foarte foarte mult și, oricât de greu este, merită.
Birou de jurnalist la Parlamentul European
Posted by: denisanica on: miercuri iulie 15 2009
Cum arată biroul unui jurnalist acreditat să acopere chestiuni europene? Păi Parlamentul îi oferă un spațiu de lucru incredibil:
Ai așa:
- monitor de unde se transmite constant ce se întâmplă în hemicycle cu traducere în toate limbile EU, plus burtieră pe ecran cu numele și funcția vorbitorului
- căști
- telefon
- internet wireless
- prize de toate felurile pentru laptop
- dulăpioare cu cheie pentru a-ți lăsa lucrurile
- cafenele la doi pași
- ieșire specială, unde nu te mai ia la pipăit securitatea de fiecare dată când te întorci de la o țigară
Toate astea în centrul de presă, unde ți se mai pun la dispoziție:
- echipament full radio și TV
- pupitre de montaj
- săli antifonate pentru radio
- panouri pentru stand-up
- personal tehnic care sa te asiste – m-am văzut cu Keith, jurnalist maltez pe probleme europene, care a făcut interviuri de televiziune pentru Malta fără să aibă crew cu el, folosindu-se de personalul pus la dispoziție de Parlament
La intrarea in centrul de presă sunt rafturi organizate pe zilele săptămânii pentru fiecare limbă a țărilor membre. În fiecare sertăraș găsești, de la rapoarte și propuneri, brief-uri din plenare și anunțuri, până la comunicate de presă care apar, ca prin minune, deja printate în toate limbile, la maxim 10 minute după ce s-a încheiat plenara. Toate cu număr de înregistrare și impecabile, fără greșeluță.
Aș zice că Parlamentul e atât de transparent în comunicare încât chiar nu înțeleg ce rost mai au jurnaliștii. Vii aici și ți se servește informația la nas, gata ambalată în sintagme corecte. Comunicatele au și elemente de atmosferă, efectiv începi să te întrebi ce cauți aici.
Un răspuns ar fi să transmiți despre ”the feeling”. Adică despre cum se simt lucrurile mai degrabă decât fapte obiective, fiindcă pe astea le dă ofițerul de presă absolut impecabil. Alt răspuns ar fi să verifici. Gen să stai la plenare și să numeri și tu voturile sau să double-check declarațiile care apar și pe comunicat.
În orice caz, nivelul de transparență instituțională din PE m-a bulversat și mi-a ridicat întrebări grave despre ce rol mai are presa într-o instituție care comunică atât de deschis.
Undeva PE încearcă să facă ceea ce făcuse Obama. Scoate presa din circuit transmițând mesajele direct către public. New media îți oferă posibilitatea asta fără probleme. Evident, campania online pentru alegerile europene nu se compară cu genialitatea de happening generată de echipa lui Obama nici ca rezultate, nici ca dimensiuni, dar tendința e aceeași.
Comunicarea politică începe să sară jurnaliștii și să ia contact cât mai direct cu publicul, ceea ce îngrijorează jurnaliștii destul de tare. Și eu, proaspăt absolventă, încep să mă întreb în ce direcție să încep să îmi orientez cariera ca să fac față și să nu mă trezesc concediată la reduceri de costuri. E cea mai proastă perioadă pentru un absolvent să intre pe piața muncii în plină criză financiară, dar dacă ne scade puțin nasul și ne punem cu burta pe carte/birou, că doar suntem tineri și putem, atunci poate avem vreo șansă.
EYMD 2009 adventure
Posted by: denisanica on: luni iulie 13 2009
- In: @work | Bruxelles | EYMD 2009
- 2 Comentarii
Este foarte enervant când ți se întâmplă lucruri mișto și nu ai timp să scrii despre ele pe blog. Degeaba mai ții blog. Eu de când nu am mai scris am devenit Programme Coordinator pentru European Youth Media Days 2009 și m-am mutat la Bruxelles să organizez cel mai mare eveniment de media pentru tineri, pe care il facem să se întâmple a treia oara în Parlamentul European din Bruxelles.
Abia am ajuns ieri în Belgia și, după ghinioane multe, am pornit către Strasbourg în dimineța asta. Astăzi am socializat și cascat gura pe aici (sunt împreună cu Jona, coordonatorul principal al EYMD, și Anna, coordonator pe comunicare), iar de maine asistăm la plenare și începem să facem un pic de lobby.
Momentan i-am văzut pe Stolo (MEP român), pe Martin Schultz (președintele grupului Social-Democrat) și pe Marc Gruber (co-director European Federation of Journalists), dar stăteam la coadă la acreditările de presă și nu am reușit să ne băgăm în seamă. Acum mă uit după EBA și Becali, să văd pe unde mișună, și scriu din centrul de presa al PE din Strasbourg. Încerc să revin pe seară cu detalii. Vă imaginați ce înseamnă experiența asta pentru mine, o proaspătă absolventă de 23 de ani din Europa de Est.
PS – Mi-au dat ăștia acreditarea de presă cu aceeași poză pe care mi-o făcuseră în Bruxelles când i-am luat interviu Evei Britt Svensson (MEP Suedia, acum candidată la președinția Parlamentului) anul trecut. Se pare că PE păstrează toate informațiile jurnaliștilor ani de-a rândul!
PS2 – Aici, la fel ca în PE din Bruxelles, centrul de presă e dotat cu tot ce îi poate trebui unui jurnalist ca să își desfășoare nestingherit activitatea și să transmită către țara lui informații. Ceea ce e interesant în centrele ambelor clădiri ale Parlamentului, și cea din Bruxelles, și cea din Strasbourg, este că ești atenționat, când te loghezi, că și terți pot vizualiza datele tale personale. Suntem cu ochii pe voi, carevasăzică!
Se discuta...